top of page

4 Obiective pe care le-ai vazut pe OLX si nu stii daca se merita (montura Nikon)

Writer: Eduard FlorentinEduard Florentin

Mulți dintre noi dorim să avem un obiectiv în plus față de cel de kit, dar nu dorim sau nu ne permitem să ne luăm unul nou, așa că ne îndreptăm atenția către cel mai popular site de cumpărare second-hand din România, OLX.

Pe OLX găsim obiective la un preț destul de tentant, doar că nu știm dacă acestea se merită, iar review-urile de pe YouTube nu ne prea ajută.

Iată 4 obiective pe care sigur le-ai văzut pe OLX și te-ai întrebat dacă se merită (toate acestea sunt pentru aparatele foto Nikon cu montură F). Am ales doar 4 dintre ele, deoarece cu acestea am lucrat și doresc să vă ofer informații din propie experiență.


NIKON 55 - 200 f/4-5.6G AF-S DX ED VR ( 400 - 700 RON )



Acesta este un obiectiv foarte interesant din punct de vedere al raportului calitate-preț. A fost primul meu obiectiv tele cu focalizare automată și nici acum nu regret că l-am achiziționat! (vorbim despre prima versiune a acestui obiectiv).

L-am folosit atât la ședințe foto, sporturi, concerte și festivaluri, profitând la maxim de stabilizarea VR (virtual reduction) și de sticla ED ( Extra-low Dispersion glass). Un dezavantaj mare ar fi că acest obiectiv este bun doar în condiții bune de lumină, având o diafragma foarte închisă de 4.5-5.6 care nu va face față pe întuneric (la acest preț nu doresc oricum mai mult).


Puncte tari:

  • Preț foarte bun

  • Profunzime bună de câmp, bokeh foarte ok

  • Stabilizare VR și sticlă ED

  • Foarte ușor în raport cu greutatea

Puncte slabe:

  • Performanțe slabe în lumină scăzută

  • Compatibilitate doar în format APS-C (DX)



NIKON 50MM 1.8D ( 300 - 500 LEI )



Este un obiectiv pe care foarte multă lume face greșeala de a-l achiziționa datorită prețului mic, dar care nu funcționează pe aparatele entry-level. Deși a apărut in 2002, acesta este actual chiar și în ziua de azi, dar împermanență confundat cu înlocuitorul său din 2014 Nikon 50mm 1.8G. Este bun în lumină scăzută datorită diafragmei de 1.8, focalizează relativ repede (depinde de aparat) și oferă un bokeh foarte ok. Problema principală este că nu are focalizare automată (AF) și poate fi folosit doar cu aparatele semi profesionale / profesionale care au încorporat un motor AF (D50, D70, D80, D90, D100, D200, D300, D300s, D500, D7xxx, D6xx, D7xx, D8xx, D1, D2, D2, D3, D3s, D4, D4s, Df ). În timp ce aparatele entry level (D3xxx, D5xxx) nu pot folosi acest obiectiv decât în focalizare manuală. Pe lânga acest minus, fotografiile au aberații cromatice destul de evidențiate atunci când fotografiem direct în lumina soarelui.


Fotografii realizate cu Nikon D750 care dispune de motor AF

Puncte tari:

  • Performanțe ok în lumină scazută

  • Foarte ușor în raport cu greutatea

  • Preț foarte bun

  • Compatibilitate atât cu APS - C (DX) cât și Full Frame (FX)

Puncte slabe:

  • Nu dispune de focalizare automată (dezavantaj foarte mare pentru cei cu aparate din seria D3xxx și D5xxx)

  • Aberații cromatice

  • Culori palide (personal ridic ''vibrance'' atunci când fac fotografii cu acest obiectiv)

  • Focusul dă rateuri uneori (asta depinde și de aparat)

  • Nu este prea sharp nici la 2.8 (tipic vârstei, la prețul lui e ok)


YONGNUO 50MM 1.8N (250 - 500 LEI)


Nu că aș vrea să exagerez, dar singurul lucru care mi-a plăcut la acest obiectiv a fost cutia. Atât. Acest obiectiv este mai degrabă o copie/replică a Nikonului 50mm 1.8G, deoarece seamănă foarte mult între ele.


Despre performanțe? Să ne bucurăm că funcționează! Nu știu dacă vina e a mea, dar acest obiectiv ratează focusul chiar și la diafragma de 4.6, merge foarte lent, are aberații cromatice foarte mari în lumina soarelui. Cu banii cheltuiți mai degrabă îți cumperi un Nikon 50mm 1.8D și îl folosești cu focus manual. Nu recomand acest obiectiv pentru nicio activitate!


Aceste fotografii sunt făcute din peste 5 încercări pentru a putea ieși ceva în focus

Puncte tari:

  • Compatibilitate atât cu APS - C (DX) cât și cu Full Frame (FX)

  • Bokeh ok

  • Preț bun

Puncte slabe:

  • Focalizare lentă

  • Focus cu foarte multe rateuri (mai ales la 1.8)

  • Multe aberații cromatice

  • Culori foarte palide (trebuie editată fiecare fotografie)


NIKON 35MM 1.8 DX (500 - 800 LEI )


Un obiectiv care este supranumit de foarte mulți fotografi ''perfect pentru DX''. Să fie oare așa?

Acesta a fost primul meu prime și a fost o alegere foarte grea, dar nu am regretat-o! Un obiectiv cu o diafragmă deschisă, foarte bun în lumină scazută, sharp, rapid și chiar rezistent la un preț sub 1000 de lei SH sau 900 - 1000 de lei nou. Este destul de wide pentru a fi folosit în încaperi și destul de ușor pentru a fi folosit la toate activitățile fotografice, în afara sporturilor. Îl recomand pentru un upgrade de la kit.



Puncte tari:

  • Calitate - preț foarte bun

  • Focus rapid

  • Performanțe foarte bune în lumină scazută

  • Destul de wide pentru aproape orice activitate fotografică

  • Foarte puține rateuri la focus

Puncte slabe:

  • Compatibilitate doar cu APS - C (DX)

  • La 35mm nu avem un bokeh atât de pronunțat chiar dacă ne apropiem de subiect



Sper că ți-a placut acest articol. Pentru orice întrebare te astept pe contul de Instagram sau de Facebook.









 
 
 

Comments


Doresti sa fii primul care afla noile articole?

Iti multumesc pentru atentie!

  • Instagram
  • YouTube
  • Facebook
  • DeviantArt

© Eduard Florentin / Fabrica de Voluntari

bottom of page